miercuri, 8 octombrie 2008

I.2007 - Subvenţii pentru lemne şi cărbuni

Din această lună, şi sucevenii care nu au locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire, precum şi cei care nu şi-au montat centrale termice pe gaz vor putea beneficia de ajutor financiar pentru încălzire

Sucevenii care îşi încălzesc locuinţele cu lemne, cărbune sau combustibil petrolier lichid şi care au un venit mai mic de 500 RON lunar pot beneficia de un ajutor financiar din partea statului. Subvenţiile se vor acorda lunar, pentru ianuarie, februarie şi martie, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, însoţită de actul de identitate al beneficiarului, declaraţie în care se va specifica venitul lunar pe membru de familie. Sucevenii care se încadrează în condiţiile prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr.107 din decembrie 2006 pot depune aceste cereri încă de astăzi, la Primăria Suceava, la camera 40.Ajutorul financiar se va acorda gradual, în fiecare lună, în funcţie de anumite tranşe de venit, după cum urmează: cei cu venituri mai mici de 125 RON lunar, pe membru de familie, vor beneficia de o subvenţie de 46 RON; cei cu venituri cuprinse între 125 şi 170 RON, un ajutor de 42 RON; între 170 şi 210 RON, o subvenţie de 38 RON lunar; între 210 şi 250 RON, un ajutor de 34 RON; între 250 şi 290 RON, un ajutor de 30 RON; pentru cei cu venituri cuprinse între 290 şi 345 RON, se va acorda o subvenţie lunară de 26 RON; între 345 şi 390 RON, o subvenţie de 22 RON; între 390 şi 440 RON, un ajutor financiar de 18 RON; iar pentru un venit cuprins între 440 şi 500 RON se acordă un ajutor lunar de 14 RON.De aceste subvenţii pentru încălzire nu vor putea beneficia cei care au primit deja un ajutor financiar în baza legii 416, privind venitul minim garantat. Este vorba despre o sumă fixă lunară, de 500.000 de lei vechi, acordată pentru perioada noiembrie 2006- martie 2007, celor care îşi încălzesc locuinţele cu lemne. Şeful Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a precizat că se aşteaptă ca în perioada următoare să fie depuse un număr de aproximativ 1.500 de cereri pentru ajutorul financiar la încălzire, majoritatea din partea locuitorilor din Burdujeni Sat. Pentru a nu pierde ajutorul financiar aferent lunii ianuarie, sucevenii ar trebui să depună declaraţiile pe propria răspundere până în jurul datei de 25 ianuarie, deoarece Primăria trebuie să emită dispoziţiile de acordare a ajutorului financiar până în ultima zi a lunii

Niciun comentariu: