marți, 7 aprilie 2009

la nivelul UE, IMM-urile reprezinta 99% din numarul total al firmelor inregistrate si au peste 100 de milioane de angajati,

Trei din patru IMM-uri din România se confrunta cu scaderea cererii pentru produsele si serviciile oferite, se arata intr-un studiu realizat pe un esantion de 431 de IMM-uri. Studiul a fost remis pe 30 martie 2009 si subliniaza ca 63% dintre firmelerespondente au inregistrat intârzieri la plata facturilor emise, 48% se confrunta cu lipsa lichiditatilor, 32% au necazuri din cauza inaspririi conditiilor de obtinere a creditelor bancare, iar un sfert se plâng de cresterea cheltuielilor administrative. Mentionam ca la nivelul UE, IMM-urile reprezinta 99% din numarul total al firmelor inregistrate si au peste 100 de milioane de angajati, ceea ce explica importanta acordata acestor societati. În România, o treime dintre IMM-uri estimeaza ca vor ajunge in stare de faliment din cauza crizei, 94% dintre ele acuzând printre simptome reducerea comenzilor clientilor (94%) si 77% considerând ca vor incheia anul financiar cu pierderi. Trei sferturi dintre IMM-uri au probleme cu asigurarea lichiditatii pentru plata salariilor, ceea ce poate genera serioase probleme sociale. Pe de alta parte, 54% dintre patronii de IMM-uri intervievati considera ca exista si oportunitati in perioada de criza, generate de slabirea concurentei (45%), de scaderea preturilor la echipamente si materii prime (34, respectiv 28%).Modalitatile principale pentru a beneficia de aceste oportunitati sunt reorientarea catre alte activitati si fuzionarea cu alte companii. Companiile românesti par constiente de gravitatea crizei, 79% dintre ele aplicând deja un plan de masuri pentru a face fata crizei, adoptând cel putin una dintre deciziile precum reducerea personalului (30% dintre IMM), reducerea costurilor cu salariile si tichetele de masa (29%, respectiv 34%), reducerea costului cu pregatirea profesionala a personalului (30%) etc. Este interesant ca, in conformitate cu studiul amintit, predomina masurile active,nu cele defensive, enumerate mai sus. Astfel, in 61% dintre cazuri, patronii au preferat sa se orienteze spre noi piete de desfacere, 47% au incercat sa atraga investitii din surse externe companiei, iar 57% dintre sefii IMM-urilor au incercat sa acceseze fonduri europene. Românii ramân optimisti, 48% dintre patronii de IMM-uri considerând ca actuala criza se va sfârsi cel târziu pâna la finele lui 2010, numai 23% dintre ei impingând aceasta limita pâna in 2012 sau dupa. 46% dintre repondenti provin din firme infiintate inainte de anul 2000, iar sectorul cel mai bine reprezentat il constituie comertul cu ridicata (24%), urmat de industria usoara (20%) si comertul cu amanuntul (13%). 56% dintre repondenti au vârste cuprinse intre 35-54 de ani, iar 75% sunt barbati,cea mai frecventa pozitie detinuta in firma de intervievati fiind cea de administrator (50%), urmata de patroni si directori (26%).

Niciun comentariu: