duminică, 29 martie 2009

60 de strazi cu SENS UNIC

Solutiile propuse de specialisii din Ministerul Transporturilor pentru rezolvarea problemelor de trafic din municipiul Suceava au fost aprobate de alesii locali. printre propunerile acestora se numara amenajarea a 60 de noi sensuri unice, zece noi sensuri giratorii, intersectii semaforizate în sistem unda verde, semafoare cucomanda manuala si pasaje subterane pentru pietoni, radare fixe, piste pentrubiciclisti, largirea unor strazi la patru benzi si limitarea vitezei la 40 km/h în zona scolilor . Cica asa va arata Suceava dupa aplicarea studiului aprobat de Consiliul Local Solutiile propuse de reprezentantii Institutului de Cercetari în Transporturi(Incetrans) din cadrul Ministerului Transporturilor pentru rezolvarea problemelor de trafic rutier din Suceava au fost agreate de alesii locali. Consiliul Local aaprobat, în sedinta de ieri, studiul de trafic întocmit de firma Incertrans.Primarul Ion Lungu a anuntat ca propunerile incluse în acest studiul vor fi puse înpractica în cel mai scurt timp, începând cu amenajarea sensurilor unice. Astfel, pe lânga cele 16 sensuri unice deja existente, pe alte 57 de strazi ar urma sa se circule doar pe un singur sens. Pentru întocmirea studiului de trafic, specialistiiIncertrans au realizat masuratori de trafic la intrarile în oras si "recensaminte decirculatie" în interiorul municipiului. Ei au ajuns la concluzia ca schema dupa care este organizata reteua principala detrafic din municipiul Suceava este una de tip radial, cu cinci directii principale,spre Bucuresti, Siret, Botosani, Dorohoi si Vatra Dornei. Potrivit celor de laIncetrans, în municipiul Suceava exista aproximativ 360 de vehicule la mia delocuitori la care se adauga traficul de tranzit. . Suceava are nevoie de strazi cu sase benzi de circulatieÎn studiul de trafic, specialistii de la Incertrans sustin ca una dintre cele maiimportante disfunctionalitati ale traficului din Suceava o reprezinta absenta unorstrazi cu sase benzi de circulatie. Din aceasta cauza, capacitatea de circulatie peSetafn cel Mare, 1 Mai, Ana Ipatescu, Calea Unirii si alte strazi din zona centralaeste depasita la orele de vârf. Printre minusurile constatate de cei de la Incetransse numara si lipsa benzilor de stocaj pentru virajul la stânga în principaleleintersectii, lipsa locurilor de parcare, virajul la stânga dificil de efectuat pearterele principale, si viteze prea mari pe arterele de intrare în municipiu dar sipe Calea Unirii. Printre solutiile propuse de cei de la Incetrans se numara simarirea distantelor dintre semafoare, reconfigurarea unor intersectii, amenajarea deparcari supraterane si subterane, cresterea gradului de atractivitate atransportului în comun prin înnoirea parcului de mijloace de transport, în vedereadescurajarii deplasarilor cu mijloacele de transport personale ceea ce ar conduce lafluidizarea traficului dar si separarea fizica a sensurilor de mers pe principaleleartere care traverseaza municipiul, pentru cresterea sigurantei circulatiei sitotodata pentru respectarea interdictiilor de viraj la stânga pe aceste artere.. cinci parcari etajate si cinci subterane în zona centralaParcarile subterane si cele etajate, o solutie vehiculata de mai multa vreme deautoritatile locale, se afla si pe lista de propuneri a reprezentantilor Incertrans.Astfel, prin studiul de trafic se recomanda realizarea unor parcari subterane înzonele Parcul Universitatii, Stadionul Areni, Hotelul Bucovina, Prefectura si Piata22 Decembrie. Parcari etajate au fost propuse în zona Primariei, pe locul actualeiparcari, la Piata Mare, la Autogara, pe strada Universitatii în zona CEC, si înGeorge Enescu, lânga Oficiul Postal nr. 7. Se mai recomanda amenajarea de parcari în intersectia de la Petrom, dupa ce va firealizat un sens giratoriu, prelungirea parcarii de la magazinul Bucovina, în zonasensului giratoriu din Burdujeni, la intersectia strazilor A.Crimca siTrandafirilor, dar si pe unele locatii de pe strazile Marasesti, Zorilor, AleeaVenus, Victoriei, Mircea Damaschin, Bistritei, Gavril Tudoras. De asemenea, serecomanda amenajarea de parcari pe toate strazile care vor fi transformate însensuri unice. Se mai recomanda si amenajarea unor parcari pentru TIR-uri laintersectia DN2 cu viitoarea sosea de centura, la iesirile spre Siret si Falticeni.O alta propunere a celor de la Incetrans vizeaza introducerea sistemului "park andride" care presupune amenjarea unor parcari de mare capacitate în principalele zonede intrare în oras, de unde fluxurile de calatori sunt preluate de transportul încomun. . aproape 60 de strazi vor fi transformate în sensuri uniceConsiliul Local a aprobat amenjarea de sensuri unice, atât în zona centrala cât siîn Obcini, Burdujeni si Itcani. Pe lânga cele aproape 50 de strazi pe carespecialistii Inectrans considera ca trebuie sa fie amenajate ca sensuri unice, ei aupropus o "varianta B" care presupune transformarea în sensuri unice a unor artereimportante ale municipiului. Astfel, pe bulevardul 1 Mai (de la intersectia Petrom),Stefan cel Mare si Ana Ipatescu sa se circule doar pe sensul spre Centru, peMarasesti pe sensul spre Catedrala, iar pe bulevardul George Enescu pe sensul spreCalea Obcinilor. Variana B presupune transformarea în sensuri unice si a strazilorScurta si Nicolae Balcescu. Printre strazile importante care vor fi transformate însensuri unice se numara si Mihai Viteazu, unde se va circula doar pe sensul sprecinematograful Modern. Foarte multe sensuri unice vor fi amenjate în George Enescu,spre Cartodrom, în zona de case din cartierul Zamca, în Burdujeni în zonele CuzaVoda I, Cuza Voda II si Burdujeni-sat, dar si în Itcani. . Suceava se va îmbogati cu zece noi sensuri giratorii Solutiile aprobate de Consiliul Local au fost împartite în trei categorii, înfunctie de termenul în care trebuie ca acestea sa fie implementate. Astfel, în prima etapa, adica în cel mai scurt timp, prioritatea o reprezinta introducerea sensurilorunoce propuse. De asemenea, specialistii de la Ministerul Transporturilor nerecomanda ca în perioada imediat urmatoare sa amenajam un sens giratoriu laintersectia de la Petrom, dintre strazile Calea Obcinilor si 1 Decembrie 1918.Sensuri giratorii ar urma sa fie amenajate la intersectia dintre Traian Vuia siCernauti dar si la intersectia strazii Traia Vuia cu strada Nicolae Labis(serpentina). De asemenea, în aceasta prima faza vor fi modificate o serie deintersectii. Astfel, la intersectia strazilor Scurta cu 1 Mai va fi amenajata obanda de stocaj stânga pentru sensul de mers dinspre Spital iar la intersectia de laBiblioteca Judeteana vor fi amenajate benzi separate stânga/dreapta la iesire de pestrada Mitropoliei.. semafor la iesire din Obcini spre MetroUna dintre solutiile propuse de Incetrans si anticipata de autoritatile localepresupune semaforizarea intersectiei dintre strazile 1 Decembrie 1918 si Bistritei,la iesire din cartierul Obcini în dreptul magazinului Metro. Alte intersectii carevor fi modernizate sunt cele dintre strazile Grigore Alexandru Ghica si Mitocului, 1Mai si Marasesti, Ana Ipatescu si Stefan cel Mare si ce de la intrarea pe Cernautide pe Calea Unirii. De asemenea, în prima faza ar urma sa fie amenajata parcareaetajata de la Primarie, implementarea sistemului de unda verde si separarea fizica asensurilor de circulatie pe Calea Unirii. O alta recomandare a celor de la Incetransse refera la introducerea unor semafoare cu comanda manuala pentru pietoni latrecerile de la Spital si Policlinica. De altfel, specialistii de la MinisterulTransporturilor considera ca semafoarele cu comanda manuala pentru pietonireprezinta o solutie care sa înlocuiasca limitatoarele de viteza montate în maimulte locuri din oras, în special în zona unitatilor de învatamât. În zona scolilor,Incetrans recomanda întroducerea unor restrictii de viteza de cel mult 40 km/h. Înperioada imediat urmatoare ar urma sa fie amenajate si traseele pentru pistelepentru biciclisti. . radare fixe la intrarile în municipiuDeoarece pe durata monitorizarii traficului rutier din municipiul Suceava auconstata ca la intrarile în localitate se circula cu viteze de 60-75 km/h, cei de laIncetrans recomanda autoritatilor locale "calmarea" circulatiei prin montarea unorradare fixe. Camerele video cu radar ar urma sa fie montate pe DN2, la intrariledinspre Falticeni si Siret, pe DN29 dinspre Botosani si pe DN17 dinspre VatraDornei. O alta masura recomandata de Incetrans presupune largirea la patru benzi abulevardului Sofia Vicoveanca, de la Autoservice spre iesirea din municipiu, si astrazilor Mitropoliei si Cuza Voda. De asemenea, pe termen mediu se propunerealizarea de sensuri giratorii la intersectia de la Primarie (1 Mai cuUnversitatii), la Catedrala (Marasesti cu George Enescu), la intersectiasemaforizata dintre strazile Ana Ipatescu, Petru Rares si Mirauti, dar si laintersectia de la Autogara (Vasile Alecsandri cu Armeneasca). Tot pe termen mediuvor fi realizate parcarile subterane din zona Parcului Universitatii, Prefecturii siPietei 22 Decembrie si cele etajate de la Piata Mare, în cartierul George Enesculânga Oficiul Postal nr. 7, si în zona CEC de pe strada Universitatii. Printremasurile care trebuie luate pe termen lung se numara realizarea de sensuri giratoriila intersectia din Centru, la Mc'Donlads, la pasarela CFR de la Itcani si laintersectia semaforizata de la Lukoil. De asemenea, intersectia dintre strazileBurdujeni cu Gheorghe Doja va fi modernizata si semaforizata. Tot pe termen lung seanticipeaza construirea parcarii subterane din zona Stadionului Areni si a celeietajate din zona Autogarii.
Sensuri Unice propuse Varianta A- Str. Mihai Viteazul spre str. N. Balcescu;- Str. Amurgului spre str. Eroilor;- Str. Tineretului spre Calea Unirii;- Str. Bujorilor spre str. Muncii;- Str. Muncii spre str. Tineretului;- Str. Aurora spre str. Muncii;- Str. Rândunicii spre str. Tineretului;- Str. Brândusei spre str. Amurgului;- Str. Avântului spre str. Tineretului;- Str. Baladei spre str. Gh. Doja;- Str. Calimani spre Calea Burdujeni;- Str. Rarau spre str. Mircea Damaschin;- Str. Soimului spre str. Rarau;- Str. Celulozei spre str. Calimani;- Str. Privighetorii spre str. N. Iorga;- Str. Putna;- Str. Romeo Calancea spre str. Gh. Doja;- Str. Pictor D. Dacian spre str. E. Lovinescu;- Str. Nicolae Istrati dinspre str. E. Lovinescu;- Str. Duzilor spre Calea Obcinilor;- Str. Dragos Voda spre str. V. Alecsandri;- Str. Veronica Micle spre str. I.G. Sbiera;- Str. Bogdan Voda spre str. Zamcei;- Str. St. O. Iosif spre str. Bogdan Voda;- Str. I.P. Pincio dinspre str. Marasesti;- Str. L. Lutia spre str. Bogdan Voda;- Str. Petuniilor dinspre str. Marasesti;- Zona Aleea Lalelelor - Aleea Jupiter;- Str. Oituz (pe toata lungimea) spre str. Prof. Leca Morariu;- Str. B.St. Delavrancea spre str. Zefirului;- Str. V. Lupu spre str. Gh. stefan;- Str. C. Moraru spre str. Câmpului;- Str. Câmpului de la intersectia cu str. C. Moraru spre str. Mitocului;- Str. Decebal pâna la intersectia cu str. Dragomirna, cu sensul dinspre str.Mitocului;- Str. Dragomirna spre str. Mitocului;- Str. Al. Vlahuta spre str. C. Moraru;- Str. G. Cobalcescu spre str. E. Bucevschi;- Str. B. Lazareanu pâna la intersectia cu str. E. Racovita, spre aceasta;- Str. E. Racovita de la intersectia cu str. B. Lazareanu, spre str. Gh. Doja;- Str. 28 Noiembrie spre str. C. Porumbescu;- Str. Micsunelelor spre str. Depoului;- Str. Plevnei pe segmentul cuprins între str. Cuza Voda si intersectia cu str. E.Teodoroiu, spre str. Cuza Voda;- Str. E. Teodoroiu spre str. Plevnei;- Str. Pictor Panaiteanu spre str. V. Babes, pâna la intersectia cu aceasta;- Str. V. Babes de la intersectia cu str. Pictor Panaiteanu, spre str. Plevnei;- Str. Pietrariei spre str. V. Pârvan;- Str. T. Popeia spre str. L. Tolstoi;- Str. Ion Nistor dinspre str. Crângului;- Str. Crângului.Varianta B (suplimentar fata de varianta A):- Bd. 1 Mai spre str. Stefan cel Mare;- Str. Stefan cel Mare spre str. Ana Ipatescu (pâna la intersectia cu aceasta);- Str. Ana Ipatescu spre str. N. Balcescu (pâna la intersectia cu aceasta);- Bd. George Enescu spre Calea Obcinilor;- Str. Marasti spre bd. G. Enescu;- Str. M. Eminescu spre str. Marasti (sectorul dintre N. Balcescu si Marasti);- Str. N. Balcescu spre str. M. Eminescu;- Str. Scurta spre bd. 1 Mai;- Str. Marasesti (pâna la intersectia cu Enescu) spre bd. G. Enescu;

Niciun comentariu: